Mergi la conţinutul principal

Marina Răcaru – Visuri construite cu grijă

Viața la NN
Marina Racaru Consultant
Marina Racaru, Consultant Financiar Independent NN

Dincolo de job, fiecare om are o poveste, iar omul din spatele jobului are visuri, pasiuni și preocupări pe care le transformă în planuri şi care îl motivează în fiecare zi. Pentru că „Tu contezi” este ceea ce ne duce mai departe în tot ceea ce facem la NN, descoperim în fiecare zi povestea oamenilor din spatele jobului și ne lăsăm inspirați de planurile lor.

 

Marina este în prezent Consultant Independent NN. S-a alăturat organizaţiei în 2003 în rolul de consultant financiar și a evoluat profesional rapid de la o etapă la alta, accesând de fiecare dată cea mai înaltă treaptă de carieră disponibilă.

 

A ales să lucreze în NN datorită reputației bune a companiei. „Și atunci, ca și acum, NN era o companie de top, foarte bine poziționată pe piață, cu cele mai bune traning-uri de vânzări din România. Iar compania manifestă astăzi aceeași grijă față de echipă ca la început”, spune Marina. În plus, adoptarea digitalizării și faptul că poate semna online contractele cu clienții mai reprezintă pentru Marina un motiv în plus de apreciere. „Este visul meu să pot lucra de pe laptop din orice colț al lumii”.

 

Înainte să vină la NN, lucra ca economist, singură într-un birou. Și-a dat seama că îi place, de fapt, să lucreze înconjurată de oameni. Când a avut ocazia să se alăture NN, i-a plăcut atât de mult „încât am rămas aici 17 ani”. „De ce NN? Pentru că este lider de piață, este alături de clienți când apar evenimente neprevăzute, are foarte mare grijă și de forța de vânzări, face investiții foarte bune în piață și este inovator în tot ceea ce realizează”.

 

Cea mai mare realizare a Marinei în NN este premiul câștigat în 2008, când a fost desemnată pe locul I în companie pentru performanțele ei. Atunci a simţit şi mai mult că rezultatele muncii ei se văd cu adevărat și sunt apreciate, câștigând și încredere în ea, dar și motivația de a munci în continuare cu perseverență, calm și răbdare.

 

De la colegii ei Marina a primit mereu susținerea de care a avut nevoie atât pentru lucruri mărunte, cât și în situații mai complexe. „Printre colegi mi-am găsit și cea mai bună prietenă”. Spune despre ea că este foarte timidă, iar ce nu știu colegii despre ea este că pictează icoane și că a jucat handbal în adolescență.

 

În contextul pandemiei, Marina s-a adaptat la munca de acasă, pe care înainte o considera imposibilă. „Am învățat să vând la telefon sau online, am învățat că viața noastră se poate schimba radical în orice moment”, spune ea. Este totuși de părere că anul trecut a fost unul bun și productiv pentru ea, în care a avut multe de învăţat.

 

Se bucură că această perioadă atipică i-a oferit timp. Timp să se concentreze atât pe viața profesională, cât și pe cea personală, aşa cum poate nu o mai făcuse în ritmul alert al zilelor în care îşi desfăşoară activitatea. Înainte de pandemie, Marina se bucura de ieșiri frecvente la teatru sau la cinematograf, de călătorii️ și de mersul la sală. Restricțiile nu i-au mai permis să își desfășoare activitățile așa cum era obișnuită, dar a descoperit unele noi. „Am redescoperit România cu Munții Apuseni și Transfăgărășanul și am stat mult mai mult decât de obicei pe malul mării️. Mai nou, citesc, ascult muzică și merg foarte mult pe jos.”

 

Oamenii din jur sunt foarte importanți pentru Marina, atât cei din mediul profesional, clienții și colegii, cât și cei apropiați, familia și prietenii, şi crede că realizările profesionale influențează și realizările personale. „Pentru mine contează să fiu în armonie cu mine și cu cei din jur, să am liniștea și pacea interioară de care avem cu toții nevoie.” De aceea, Marina visează să își construiască o casă eco-friendly cu grădină și pomi fructiferi, pe care să o transforme în oaza ei de linişte şi izvor de pace interioară.

 

Marina este parte din echipa NN în România, lider în asigurări de viață și pensii private, care susține peste 2,2 milioane de clienți, adică un sfert din populația activă a României, să protejeze ceea ce contează cel mai mult pentru ei - viață, sănătate, casă și pensii. Și pentru că fiecare membru al echipei este special, NN scoate la lumină poveștile lor, presărate de o evoluție profesională frumoasă și pasiuni care inspiră.