Mergi la conţinutul principal

Adriana Șerban - Consultanță, familie și mingi la fileu

Viața la NN
Adriana Serban
Adriana Şerban, Consultant Financiar Independent NN

Dincolo de job, fiecare om are o poveste, iar omul din spatele jobului are visuri, pasiuni și preocupări pe care le transformă în planuri şi care îl motivează în fiecare zi. Pentru că „Tu contezi” este ceea ce ne duce mai departe în tot ceea ce facem la NN, descoperim în fiecare zi povestea oamenilor din spatele jobului și ne lăsăm inspirați de planurile lor.

 

Adriana este consultant financiar NN din 2008, cu un parcurs plin de experiențe și de multe reușite, inclusiv performanțe în topul celor mai buni consultanți din țară. Pentru ea, oamenii sunt pe primul loc, iar în viața de zi cu zi la job lucrează cu oameni pe care îi ajută să protejeze tot ce contează pentru ei atât în momentele fericite, dar și atunci când trebuie să depășească situațiile neprevăzute cu care se întâlnesc. „Pun pasiune în tot ceea ce fac și îmi doresc să fiu alături de fiecare dintre ei ori de câte ori au nevoie, așa încât să simtă că se pot baza pe mine și pe NN în planurile lor pentru un viitor financiar mai bun”, povestește Adriana despre filozofia care a susținut-o să evolueze până în rolul de Consultant independent NN pe care îl deține astăzi, reprezentând cea mai înaltă treaptă din cariera unui consultant financiar.

 

În viața de după job, planul ei cel mai important este familia. „Timpul alături de familie este cel mai bun lucru de care pot avea parte în această perioadă în care pandemia ne-a schimbat modul de viață și ne-a influențat starea de bine. Soțul meu, Cătălin, a fost echilibrul și punctul meu de sprijin în toate momentele dificile. Iar fiul meu Mihnea, care are 9 ani, a fost o sursă de energie și planul meu este să fiu mereu aproape de el, să îl ascult, să-l îndrum și să îl ajut să depășească orice provocare cu bine, așa încât să crească armonios și fericit”, spune ea.

 

Alături de Cătălin și Mihnea, timpul nu trece niciodată greu, mai ales când este ocupat cu mingi în poartă sau la fileu. „Mihnea este pasionat de fotbal și fan Ronaldo, așa că am urmărit recent un documentar despre viața lui și profităm de orice moment să ne antrenăm ”, spune Adriana, care dedică timpul liber meciurilor de fotbal cu Mihnea, dar și jocurilor de baschet, handbal și, din când în când, și partidelor de tenis.

 

De antrenament a avut nevoie Adriana și în viața profesională în ultimul an și jumătate: Odată cu schimbările aduse de pandemie s-a schimbat și modul în care consultanții financiari își desfășoară activitatea. Interacțiunea cu clienții s-a mutat mai mult în sfera online și inclusiv procesul de vânzare e asistat de instrumente digitale. „Am învățat în această perioadă că ne putem adapta la schimbări și am mai învățat că deși rolul meu implică multă interacțiune cu oamenii, această interacțiune este posibilă și digital, la fel ca și vânzarea”, mai spune Adriana. La NN, clienții pot interacționa cu produsele de asigurare într-un flux digital end-to-end, care asigură emiterea rapidă a contractelor. În majoritatea cazurilor, clienții primesc contractul de asigurare prin e-mail într-o oră de la semnarea digitală și efectuarea plății. 

 

Ce urmează? „Pentru mai târziu, o să îmi fac planul când va veni momentul”, descrie Adriana abordarea ei de a se bucura de moment, de oamenii din jur și, mai ales, de Mihnea. Până atunci, este mereu dornică să răspundă tuturor întrebărilor despre soluțiile financiare care pot ajuta oamenii să-și asigure un viitor financiar mai bun – nu trebuie decât să primească un mesaj pe LinkedIn pentru a începe conversația.

 

Adriana este parte din echipa de consultanți financiari a NN România, lider în asigurări de viață și pensii private, care susţine peste 2,2 milioane de clienți, adică un sfert din populația activă a României, să protejeze ceea ce contează cel mai mult pentru ei - viață, sănătate, casă și pensii. Și pentru că fiecare membru al echipei este special, NN scoate la lumină poveștile lor, presărate de o evoluție profesională frumoasă și pasiuni care inspiră.