Ca părinte, știi că micile urgențe fac parte din copilărie. Important este să ai o soluție pe care te poți baza atunci când apar. Cu Asigurarea de Sănătate NN, ai acces la medici și spitale moderne, iar tu rămâi aproape de copilul tău exact atunci când are nevoie cel mai mult de tine.
Asigurarea de Sănătate NN poate fi folosită și pentru copii fie că e vorba de o febră apărută peste noapte, o consultație la pediatru sau analize recomandate de medic.
Pe această pagină găsești toate beneficiile pentru cei mici, ca să vezi ce acoperire ai și ce opțiuni poți alege. Vrei mai multe detalii? Sunt la un click distanță.
În 2025, NN a plătit 820 cereri de despăgubire pentru spitalizări, cu sau fără intervenție chirurgicală, pentru copii cu vârsta între 0 1 lună și 15 ani.
Valoarea totală a indemnizațiilor plătite pentru aceste cazuri a fost de 4.133.252 lei cu o medie de 5.090 lei/caz.
Cea mai mare indemnizatie plătită a fost de 42.595 lei, pentru o spitalizare cu intervenție chirurgicală care a avut loc în afara rețelei, cauzată de o fractură la nivelul membrului inferior inclusiv genunchiul.
Nu știm exact „când și ce”, dar statistic și medical, sunt lucruri care se întâmplă cu siguranță măcar o dată până copilul devine adolescent. Un singur episod medical poate acoperi ani întregi de prime, poate chiar 3-6 ani. Chiar și în absența unor afecțiuni care necesită spitalizare, ai acces permanent la servicii de telemedicină, disponibile 24/7.
Sănătatea celor mici e o prioritate. În această secțiune, găsești răspunsuri clare la cele mai frecvente întrebări despre asigurarea de sănătate pentru copii: ce acoperă, cum se accesează serviciile și ce costuri implică.
Telemedicina este un serviciu de asistență medicală la distanță, prin care ai acces nelimitat la consultații, fără să fie nevoie să te deplasezi la o clinică sau spital. Poți vorbi cu un medic telefonic sau online, prin chat sau apel video, cum îți este mai comod, imediat ce asigurarea ta de sănătate NN devine activă.
Serviciul este oferit prin parteneriatul cu Telios Care și acoperă peste 28 de specialități medicale și non-medicale, inclusiv pediatrie, dermatologie, ORL, alergologie, gastroenterologie, endocrinologie, nutriție și altele. Include rețete digitale valabile în UE, trimise direct pe email, și suport pentru identificarea farmaciei unde tratamentul este disponibil.
Asigurarea poate fi încheiată de la vârsta de 1 lună. Este utilă mai ales pentru că în primii ani apar cele mai multe urgențe și vizite la spital, iar costurile pot fi imprevizibile. În plus, la NN îi poți face asigurare doar copilului, ca să nu amâni protecția lui doar pentru că tu nu ai nevoie acum.
Plata se face lunar sau anual, în funcție de ce alegi la început. Contractul este valabil un an și se poate reînnoi anual, simplu, fără reevaluarea stării de sănătate.
Unele lucruri vin pe neașteptate, iar altele pot fi anticipate. Asigurarea ține cont de ambele.
- Accidentele sunt acoperite imediat, din prima zi de valabilitate, fără perioadă de așteptare.
- Pentru îmbolnăvirile mai comune (infecții respiratorii, apendicită, gastroenterite etc.), protecția începe după 30 de zile de la intrarea in vigoare a asigurării.
- Iar intervențiile care de obicei se programează, cum ar fi intervențiile ORL, sunt acoperite după 12 luni de la intrarea în vigoare a asigurării.
De aceea, momentul potrivit să faci asigurarea este acum, cât copilul e sănătos. Pentru cazurile frecvente, asigurarea e utilă chiar din primul an, iar pentru cazurile mai complexe, perioada de așteptare se încheie exact când riscurile încep să apară.
Dacă alegi unul dintre spitalele partenere NN costurile eligibile sunt plătite direct de NN. Adică tu nu plătești, iar spitalul se decontează direct cu NN. Dacă alegi alt spital, plătești acolo și ne trimiți documentele pentru rambursare.
Ai o sumă asigurată anuală (până la 100.000 lei pentru spitalizare și intervenții), iar în cadrul acestei sume poți folosi oricând serviciile de spitalizare (cu sau fără intervenție chirurgicală). Dacă folosești asigurarea prețul nu crește și nici nu îți este limitată acoperirea pe viitor.
Da, poți înceta oricând asigurarea. Totuși, majoritatea părinților aleg să o păstreze pe termen lung, pentru că beneficiază mai mult de ea pe măsură ce copilul crește. În plus, îți protejezi copilul și pentru viața de adult - ce apare în timp va fi acoperit, pentru că a intrat în asigurare de mic, când era sănătos.
Dacă vrei să fii pregătit și pentru momente mai complicate, poți adăuga opțional acoperirea extinsă pentru cancer, arsuri severe și transplant. Primești până la 500.000 RON, imediat după diagnostic, pe care o poți folosi cum dorești, și acces la o a doua opinie medicală. Este o alegere pe care o poți face oricând, dacă simți că ai nevoie de mai multă siguranță.
Asigurarea nu e doar despre „plătit facturi medicale”, ci despre a-ți lua de pe umeri frica, anxietatea și sentimentul de neputință atunci când copilul trece printr-o problemă de sănătate.
Când îi faci asigurare de sănătate de mic, nu îl protejezi doar acum. Îi oferi un avantaj pentru toată viața. Pentru că la NN asigurarea rămâne activă atât timp cât o păstrezi. Asta înseamnă că:
- copilul tău va putea păstra protecția și ca adult, fără limite de vârstă;
- ce apare în timp ca problemă medicală va fi acoperit, pentru că a intrat în asigurare cât era sănătos;
- îi oferi șansa de a avea acces la tratamente moderne și siguranță financiară, chiar și atunci când va fi pe cont propriu.