Mergi la conţinutul principal

Bolile copilăriei - cum le recunoaștem și cum le gestionăm

Contează să fii bine
boli contagioase copii
Bolile copilăriei şi ce e bine să ştim

Copiii sunt expuși foarte des la situații care le pot afecta sănătatea, de la banale răceli la boli notabile ale copilăriei. Care sunt cele mai comune boli contagioase pe care le pot lua copiii de la creșă, grădiniță, școală, locul de la joacă, mijloace de transport în comun sau din magazine, care sunt simptomele și ce pot face părinții pentru a îi ajuta?

 

Ce sunt bolile copilăriei?

 

Bolile copilăriei sunt boli virale, se răspândesc prin bacterii sau viruși care circulă prin particule de salivă și mucus, mai ales când copiii strănută, tușesc, sau sunt în contact foarte apropriat unii cu alții. Multe dintre ele sunt contagioase înainte de apariția primelor simptome, ceea ce înseamnă că transmiterea este și mai probabilă, pentru că părinții nu au semnale că trebuie să izoleze copiii în acel punct.

Fiecare dintre aceste boli implică o serie de schimbări ale simptomelor care sunt destul de greu de identificat pentru persoanele care nu au cunoștințe medicale, și care nu știu cărei boli să atribuie simptomele. Pentru a determina mai ușor prin care dintre aceste boli virale trec copiii, specialiștii Regina Maria ajută cu informații detaliate pentru fiecare din ele, alături de soluții pentru a le preveni.

 

Care sunt bolile copilăriei?

 

Majoritatea bolilor copilăriei au manifestări deja bine-cunoscute. Mâncărimi, bubițe roșii, febră, stare generală proastă. Cele mai comune sunt varicela, rubeola, rujeola, oreionul, eritem infecțios (boala obrajilor pălmuiți sau boala a 5-a) și roseola infantum (boala a 6-a). Fiecare dintre aceste boli este foarte contagioasă, iar cei mici le pot lua de la alți copii deja infectați cu care interacționează. Ele sunt specifice copilăriei, mulți dintre adulții de astăzi au trecut deja printr-o bună parte dintre ele în copilărie, iar vestea bună este că odată ce sunt contactate, determină imunitate pe viață. Mai mult, copiii dezvoltă forme mult mai ușoare ale acestor boli decât adulții, deci vor trece mult mai rapid prin ele, oricât de neplăcute sunt pe moment.

 

  • Rujeola este o boală virală foarte contagioasă, care se transmite în aer, iar în spațiile închise se poate transmite și la 2 ore după ce o persoană infectată a ocupat zona. Copiii sunt contagioși 4 zile înainte și după debutul erupției, iar boala se manifestă între 10-14 zile. Cele mai comune simptome includ febră, tuse, nas care curge, conjunctivita, lăcrimare excesivă, erupție maculopapulară, lipsa poftei de mâncare, și diaree, mai ales în cazul sugarilor. La 3-7 de la debut, apare o erupție de culoare roșu intens, pe față, apoi pe restul corpului.  Poate determina complicații, cum ar fi otita, pneumonia, encefalita, panencefalita sclerozantă subacută, deces. Boala poate fi prevenită prin imunizarea cu vaccin, chiar și în primele 72 ore de la expunere.
  • Rubeola este o boală infecțioasă ceva mai ușoară, transmisă tot aerogen, manifestată prin erupție la nivelul pielii. Rubeola este contagioasă la momentul erupției, însă virusul poate fi transmis 7 zile înainte și 5-7 zile după apariția erupției. Primele simptome sunt dureri de cap, dureri în gât, nas care curge, febră, iar pe față apar puncte mici de culoare rozalie, care se răspândesc și pe corp. Erupția durează, de regulă, doar câteva zile, dar perioada de expunere și manifestare a bolii este de 14-21 de zile.
  • Oreionul este, de asemenea, transmis aerogen, dar și prin contact cu picături de salivă în perioada de contagiune, și afectează în principal glandele salivare ale celor mici, dar și anumite organe, cum ar fi pancreasul, testiculul sau ovarul. Oreionul debutează cu zone dureroase și umflate la nivelul maxilarului, de la urechi până la gât. Poate fi prezentă și febra ridicată, durerile de cap și vărsături. Boala se manifestă complet în 14-21 zile.
  • Varicela este o boală infecțioasă acută, extrem de contagioasă, provocată de virusul varicelo-zosterian. Acesta provoacă erupție cutanată sub formă de vezicule și apare inițial pe piept, spate, față și se răspândește pe întreg corpul. Leziunile sunt însoțite de prurit (mâncărimi intense). Varicela se transmise prin aer, prin secrețiile la nivel conjunctival, sau prin inhalarea lichidului din vezicule. Boala poate fi severă, mai ales la sugari, adolescenți, adulți, bătrâni, femei însărcinate și la persoane cu imunitate scăzută. Boala este contagioasă cu 1-2 zile înaintea apariției și la 4-5 zile după ce leziunile au format cruste. Cea mai eficientă formă de imunizare este prin vaccinare.
  • Eritemul infecțios este cunoscut și ca boala obrajilor pălmuiți sau a 5-a boală a copilăriei și se manifestă printr-o erupție cutanată ușoară pe față, trunchi și membre. Se transmite atât aerogen, dar și prin contactul cu sângele și produsele din sânge ale persoanei afectate, și are o perioadă de incubație de 4-14 zile. Are simptome similare cu cele ale unei răceli obișnuite, cu febră, stare de oboseală, urmate de o perioadă de 7-10 zile de o înroșire la nivelul obrajilor, alături de o erupție cutanată pe membre și trunchi. Erupțiile apar și dispar în funcție stimuli cutanați, temperatură, efort fizic și expunerea la soare, și dispare complet după 3 săptămâni. Eritemul infecțios este provocat de parvovirusul uman B19, și poate afecta articulațiile de la nivelul membrelor superioare și genunchii, cu apariția la nivelul articulației de durere și rigiditate.
  • Roseola infantum, cunoscută și ca a 6-a boală a copilăriei, este o infecție virală contagioasă, transmisă prin contact direct, care afectează cel mai des sugarii și copiii mici. Debutează cu febră în primele 3-4 zile, urmată de o erupție cutanată sub formă de pete mici și roz, care durează în jur de 1-2 zile. Starea generală este un relativ bună.

Indiferent de boala copilăriei, printre care mai pot fi amintite și scarlatina, boala gură-mână-picior sau tusea convulsivă, toate necesită vizita la medic și o îngrijire sporită, alături de carantinarea copilului pentru a preveni răspândirea bolilor.

 

Cu o asigurare de sănătate pentru copii, părinții au liniștea că se pot concentra pe sănătatea celor mici și au sprijin pentru orice problemă medicală care implică spitalizare sau chiar intervenție chirurgicală fără grija banilor. Părinții pot trata copiii într-o rețea extinsă de peste 275 de clinici și spitale, având beneficiul de a sta în spital cu cei mici fără costuri suplimentare. În plus, dacă aleg să atașeze în contractul celui mic și beneficiul opțional Prevenție, au acces și la servicii medicale de prevenție pentru copii, în clinicile partenere. Asta înseamnă că, în funcție de nivelul de prevenție ales, copilul beneficiază în fiecare an de un set de analize medicale și de un număr de consultații incluse.