Dincolo de job, fiecare om are o poveste, iar omul din spatele jobului are visuri, pasiuni și preocupări pe care le transformă în planuri şi care îl motivează în fiecare zi. Pentru că „Tu contezi” este ceea ce ne duce mai departe în tot ceea ce facem la NN, descoperim în fiecare zi povestea oamenilor din spatele jobului și ne lăsăm inspirați de planurile lor.
Ioana este Digital Product Owner în echipa de Digital Assets Management din 2020, iar în total are aproape 7 ani de când s-a alăturat echipei NN.„Nu eu am ales cariera în asigurări, ci mai degrabă ea m-a ales pe mine” spune ea amintindu-și începutul carierei sale în asigurări. Călătoria ei alături de NN a început când era studentă la master, în 2015, cu un internship în echipa de HR Sales, continuat cu un job ca Junior HR Officer. Pasiunea ei pentru marketing a împins-o însă șase luni mai târziu către rolul de Direct Marketing Specialist, iar în decurs de aproape cinci ani a promovat în rolurile de Performance Marketing Specialist și apoi Campaign Manager în cadrul echipei de Marketing. Iar de curând, pasiunea ei pentru design grafic îi deschide noi perspective. „Am urmat de curând un curs de specialitate pentru care am obţinut certificarea oficială și am în plan să pun în practică abilitățile dobândite”, povestește Ioana.
Dovadă a faptului că rezultatele apar atunci când muncești cu drag este și cea mai mare realizare a Ioanei: „lansarea noii aplicații NN Direct pentru clienți, cu cele 2 noi versiuni importante: cea din august 2020, care a avut ca scop principal redesign-ul aplicației și a venit cu un fresh look & feel, și cea din iunie 2021, prin care am introdus noi funcționalități importante pentru clienți”, spune Ioana.
Prin aplicația mobilă NN Direct, clienții au acces în orice moment, direct pe telefon, la toate informațiile despre produsele lor de asigurare, de la detalii despre contract, plăți, actualizarea datelor de contact și până la evoluția banilor din cont. Iar de anul trecut, clienții NN pot anunţa un eveniment direct în aplicație, într-un proces 100% digital care durează doar câteva minute, iar cererile sunt rezolvate într-un timp foarte scurt, de până la 48 de ore.
Printre lucrurile pe care Ioana le apreciază cel mai mult la NN se numără „flexibilitateași grija față de angajați pe care compania a arătat-o de-a lungul timpului. Cultura organizațională și oamenii alături de care am lucrat în toți acești ani au fost principalele motive care m-au determinat să rămân la NN până în ziua de astăzi”. Pentru Ioana, NN este mai mult decât o companie. „Comunicarea deschisă și colaborarea eficientă cu colegii mei sunt două lucruri foarte importante, care mă ajuta să finalizez cu succes toate proiectele și să găsesc satisfacție în tot ceea ce fac. Și bineînțeles, este foarte important să pot învăța mereu lucruri noi și să mă pot dezvolta continuu, pentru a putea evolua pe plan profesional”, povestește ea. De altfel, pandemia a învățat-o că se poate adapta la orice situație, cu calm și răbdare, și că este foarte important ca atunci când luăm o decizie, să ne gândim și la efectele pe care le poate avea asupra celorlalți.
Când nu este la birou, Ioana se bucură de timpul liber, ieșind la o plimbare ♀️ sau făcând antrenamente de pilates, zumba și bodycombat, iar seara se relaxează cu un film sau citind o carte bună. Este pasionată de studiul limbilor străine, iar un lucru pe care nu mulți îl știu despre ea, este că a făcut cursuri de spaniolă și portugheză, pe lângă engleza și franceza pe care le-a învățat în școală.
Ioana este parte din echipa NN în România, lider în asigurări de viață și pensii private, care susține peste 2,2 milioane de clienți, adică un sfert din populația activă a României, să protejeze ceea ce contează cel mai mult pentru ei - viață, sănătate, casă și pensii. Și pentru că fiecare membru al echipei este special, NN scoate la lumină poveștile lor, presărate de o evoluție profesională frumoasă și pasiuni care inspiră.