Mergi la conţinutul principal
Blog Newsroom NN Bootcamp - programul de învățare accelerată și internship IT plătit

NN Bootcamp - programul de învățare accelerată și internship IT plătit

NN Bootcamp face parte din strategia de transformare digitală, ca parte a misiunii de a deveni asigurătorul digital al viitorului.

de NN
4 minute 06 Mar 2023 Actualizat pe 11 Oct 2024
NN Bootcamp - programul de învățare accelerată și internship IT plătit

Transformarea digitală continuă e parte din misiunea NN de a deveni asigurătorul digital al viitorului. Pentru noi, digitalizarea înseamnă nu doar platformele și soluțiile digitale pe care le integrăm în activitatea companiei sau experiența digitală completă pe care o oferim clienților, ci și o echipă specializată care să susțină planurile noastre pentru inovație. De aceea, avem numeroase inițiative prin care susținem și atragem talente cu competențe digitale care să contribuie la dezvoltarea insurtech în România.

NN lansează astfel NN Bootcamp, un program internațional de învățare accelerată dedicat studenţilor şi proaspeților absolvenți, cu scopul pregătirii lor pentru obţinerea certificării Salesforce Administration. Prin această inițiativă, care se desfășoară în mai multe țări unde este prezent NN Group, compania urmărește să susțină dezvoltarea generațiilor viitoare de specialiști IT și să creeze oportunități profesionale pentru cei care vor să contribuie la accelerarea insurtech în România.

NN Bootcamp face parte din strategia amplă de transformare digitală a NN, ca parte a misiunii de a deveni asigurătorul digital al viitorului. Programul oferă entuziaștilor IT acces la training-uri cu mentori internaționali, prin care își pot dezvolta cunoştinţele și competențele tehnice, prin informații teoretice și teme practice, dar și prin implicarea într-un proiect real al companiei, cu aplicabilitate în peisajul actual din piața muncii IT.

„La NN, digitalizarea e o prioritate strategică, pentru că vrem să oferim mereu clienților o experiență digitală care să răspundă nevoilor și așteptărilor lor. De aceea, investim în inițiative ample care să susțină inovația și dezvoltarea insurtech în România, atât la nivel operațional, cât și atunci când vine vorba de talente care vor să contribuie la această misiune. Prin NN Bootcamp, oferim tinerilor un program de învăţare accelerată, cu provocări reale, nu doar teoretice, într-un cadru internaţional susţinut de specialişti din NN. Candidații vor fi pregătiţi pentru susţinerea certificării de Salesforce Admin şi vor avea posibilitatea să obţină un job în cadrul echipei noastre”, spune Laura Uceanu, Chief Information Officer la NN România.

NN Bootcamp se adresează studenților în ultimul an, masteranzilor sau proaspeților absolvenți din facultăți precum Politehnică, Cibernetică, Informatică, Matematică sau alte specializări tehnice, interesați să-și dezvolte o carieră în domeniul IT. Pentru a candida pentru un loc în NN Bootcamp, tinerii se pot înscrie pe parcursul lunii martie în baza CV-ului trimis la adresa bootcamp@nn.ro, demonstrând ulterior, în cadrul unei discuţii cu echipa de recrutare, performanțele academice, activitățile extracurriculare, abilitățile tehnice și eventuale experiențe profesionale.

NN își propune astfel să atragă tineri talentați în domeniul tehnologiei, cu abilități de comunicare și motivație să învețe și să se dezvolte alături de o echipă de profesioniști entuziaști. Prin tot ceea ce fac, specialiștii IT din cadrul companiei se dedică accelerării transformării digitale în asigurări, iar NN este locul unde fiecare angajat este încurajat să acționeze și are autonomie în luarea deciziilor, este susținut să fie mereu mai bun, să crească împreună cu echipa din care face parte și, mai ales, să facă o diferență.

Programul se va desfăşura pe parcursul a 12 săptămâni, perioadă în care tinerii selectați vor parcurge modulele online de învăţare și vor beneficia de sesiuni aplicate de mentorat susţinute de specialişti din grupul NN. De asemenea, tinerii vor experimenta modul de lucru într-un proiect real de business, se vor pregăti pentru susţinerea examenului de certificare Salesforce Admin și au posibilitatea să primească o ofertă de angajare în cadrul NN, în România sau pe plan internațional.

Descarcă aplicația NN Direct

Cu NN Direct afli ce vrei să știi despre asigurarea sau pensia ta, așa că aici poți descărca aplicația direct pe telefonul tău.