NN România a donat +1 milion de € și 1.000 de ore de voluntariat
Implicarea în comunitate este una dintre prioritățile strategice ale NN, reflectată în inițiative care contribuie la bunăstarea fizică, emoțională și financiară a oamenilor. De la începutul lui 2021, NN România s-a implicat cu peste 1 milion de euro și peste 1.000 de ore de voluntariat în cauze sociale de impact și va continua să-și amplifice rolul în societate, în linie cu strategia grupului internațional NN Group din care face parte. În total, NN Group a donat anul trecut 8 milioane de euro și peste 13.500 de ore de voluntariat în comunitățile din cele 11 țări în care operează, printre care și România. Contribuția în societate a NN Group reprezintă 0,4% din rezultatul operațional înainte de taxe, iar obiectivul este ca până în 2023 să atingă 1%.
Cea mai amplă inițiativă desfășurată în România este parteneriatul cu Asociația Inima Copiilor pentru extinderea Secției de Cardiochirurgie a Spitalului de Copii Marie Curie din București, dând astfel șanse la viaţă mai multor copii născuți cu malformații cardiace grave care astăzi nu pot fi operați la timp. NN a donat anul trecut 500.000 de euro pentru demararea proiectului și dublează în continuare fondurile strânse din donații individuale de 2 euro prin SMS la 8844. Totodată, anul acesta, aproximativ 150 de angajați NN au alergat la NN Charity Run, în Săptămâna Implicării în Comunitate NN, și au transformat cei 770 kilometri parcurși în donații către Asociația Inima Copiilor.
Tot ca parte a Săptămânii Implicării în Comunitate NN, inițiativa de responsabilitate și implicare socială desfășurată pentru al doilea an, echipa din România s-a implicat într-o serie de inițiative dedicate copiilor, alături de Hope and Homes for Children. Voluntarii NN au oferit cadouri de 1 iunie pentru peste 200 de copii fără familie din Ucraina, aflați în centre de plasament din România, au discutat cu tineri care se pregătesc să-și înceapă viața pe cont propriu despre oportunități de carieră și au alergat la Color Run pentru a contribui la construcția unei case pentru o familie defavorizată cu 7 copii. Toate acestea în continuarea colaborării cu Hope and Homes for Children din 2021, prin care NN a sprijinit 150 de tineri care se pregătesc sau deja au părăsit sistemul de protecție a copilului să dezvolte abilități pentru o viață independentă și să se integreze cu succes în societate.
„La NN, suntem mereu alături de oameni și nu stăm pe gânduri când vine vorba să facem un bine în jurul nostru, acolo unde e cel mai mult nevoie. În ultimul an și jumătate, ne-am concentrat pe inițiative care au puterea să facă o diferență, fie că vorbim de un start mai bun în viață pentru copiii care vin pe lume cu probleme de sănătate, de oportunități economice pentru tineri din medii defavorizate, de wellbeing, de încurajarea antreprenoriatului și inovării sociale sau de ajutorarea celor care traversează contexte dificile”, spune Gabriela Lupaș-Țicu, Chief Marketing & Operations Officer la NN România.
NN s-a implicat în prima jumătate din 2022 în susținerea comunității de refugiați din Ucraina prin donații de aproape un milion de euro la nivel de grup, dintre care 220.000 de euro alocați numai în România, pentru inițiative desfășurate pe plan local. Alături de Crucea Roșie, NN a susținut acțiunile de ajutorare a refugiaților care au venit în România, dar și a celor încă aflați în Ucraina, prin campania Umanitatea nu are granițe, unde donația NN a susținut trimiterea de ajutoare către cei în nevoie. În plus, NN s-a alăturat Hope and Homes for Children pentru a sprijini amenajarea spațiilor de cazare și oferirea de asistență copiilor fără familie din Ucraina care au venit în România cu ajutorul Direcțiilor Generale de Asistență și Protecția Copilului. Alături de Royal Club in Romania, NN a susținut acordarea de sprijin medical ucrainenilor în nevoie, iar alături de Code4Romania a contribuit la realizarea proiectului de dezvoltare a ecosistemului de soluţii digitale menite să vină în sprijinul refugiaților, dar și al voluntarilor.
Totodată, NN și-a continuat inițiativele și în sfera educației. Prin programul Bursele Future Matters, compania susține anual tineri din toate țările în care își desfășoară activitatea să urmeze un master în Olanda. De asemenea, prin colaborarea începută în 2014 cu Junior Achievement, NN susține antreprenoriatului și inovația sociala sub umbrela programului Social Innovation Relay. Iar pentru dezvoltarea de soluții sociale inovatoare, NN a susținut Ashoka România în 2021 în inițiativele de facilitare de proiecte pentru creșterea rezilienței societății civile la situații de urgență, folosirea tehnologiei în sănătate și prevenție și creșterea incluziunii sociale și financiare, precum și în demersurile pentru creşterea comunităţii de antreprenorii sociali locali Ashoka şi amplificarea proiectelor lor.