Mergi la conţinutul principal
Oameni discutand despre asigurarea de viata

Master în Olanda cu bursele Future Matters powered by NN

Un viitor mai bun pentru generațiile tinere, așa-numite Z și Alpha, se construiește de azi. Prin tot ceea ce facem în societate sub umbrela Future Matters - strategia de responsabilitate socială a grupului NN - și ghidați de valorile noastre - ne pasă, suntem transparenți, ne dedicăm -, vrem să fim un generator de schimbare și un accelerator de bine în viețile oamenilor. De aceea, la NN ne implicăm în inițiative care fac diferența în comunitățile din care facem parte și contribuim la crearea unui viitor mai bun pentru noi toți.

 

NN Group oferă burse de studiu pentru un master în Olanda tinerilor cu performanțe bune, primii din familia lor care au absolvit facultatea, și sesiuni de mentorat pentru o adaptare ușoară la viața de student din străinătate și pregătirea viitoarei cariere. Din 2015, când au fost lansate bursele, peste 150 de studenți inclusiv din România au beneficiat de suport financiar pentru un master în domenii precum finanțe, economie, risk management sau antreprenoriat și de noi oportunități pentru cariera lor viitoare.

 

Încă de când a vizitat Olanda pentru prima oară, Constantin Tcacenco, unul din bursierii Future Matters din România, povestește că într-un mod inconștient și-a proiectat viitorul acolo. După ce și-a luat diploma de licență la universitatea din Iași, s-a înscris la master la Vrije Universiteit Amsterdam, MSc Information Sciences, cu multă ambiție, dar și multe necunoscute privind șansele să urmeze acest program. „Am aflat despre bursele Future Matters de pe site-ul universității și am început imediat procesul de aplicare pentru bursa prin care am reușit să urmez masterul dorit în Olanda. Atunci când ești în căutarea curajului pentru următorul pas din viața ta și ai ezitări, trebuie pur și simplu să faci pasul și vei ajunge să-ți mulțumești mai târziu pentru asta”, povestește Constantin.

Ca parte a burselor Future Matters, Constantin a beneficiat, la fel ca toți ceilalți bursieri, și de mentorat din partea NN, astfel încât adaptarea lui în Olanda și experiența cu mediul academic și, ulterior, cu mediul de business, să fie cât mai facile. În plină pandemie, el a absolvit cu succes programul de master, iar astăzi este în Amsterdam și lucrează într-o bancă olandeză pe partea de tehnologie, „acolo unde procesele financiare și tehnologia informațională converg în soluții inovatoare ce accelerează transformarea digitală”.

 

Și Ana-Maria Păun a aflat despre bursele Future Matters tot de pe site-ul facultății unde își dorea să urmeze un master. Procesul de aplicare i s-a părut foarte simplu, așa că a încercat, iar ce a urmat i-a întrecut toate așteptările. Nici nu se gândea că workshop-urile și coachingul cu angajații NN vor fi atât de interesante, întâlnirile cu doi membri din board atât de utile pentru viitor, iar turul privat împreună cu alți bursieri al muzeului Mauritshuis din Haga o experiență atât de inedită.

Ana-Maria a urmat un master în Finance & Investments la Rotterdam School of Management, Erasmus University, iar acum lucrează pentru incubatorul de startup-uri Novel Ventures. „În momentul în care îți termini studiile și trebuie să faci primii pași în carieră ai nevoie de un mentor. Întâlnirile dese cu mentorul meu și cu ceilalți angajați NN m-au ghidat în alegerea viitorului job și m-au făcut să fiu mai relaxată față de ceea ce a urmat”, povestește Ana-Maria.  Viața în Olanda, ca student, continuă ea, este foarte dinamică. Mărturisește și că „integrarea a fost destul de dificilă din cauza structurii diferite a anului universitar, pentru că aveam 3-4 examene la 2 luni, și a vremii”, dar a ajutat-o mult faptul că a beneficiat de mentorat din partea NN, plus oportunitatea de networking cu ceilalți bursieri olandezi și internaționali.

 

Un alt bursier Future Matters, Andrei Gheorghe, a aflat despre această oportunitate printr-un mail primit de la Vrije Universiteit Amsterdam, imediat după ce aplicase la câteva programe de master din Marea Britanie și din Olanda. S-a înscris acolo la programul de masterat MSc Spatial, Transport and Environmental Economics, și spune că bursa Future Matters de care a beneficiat a reprezentat un ajutor financiar semnificativ, cu care a putut să-și plătească integral taxele de studiu. Mai mult, Andrei crede că acest program l-a responsabilizat și i-a oferit oportunitatea de a fi independent financiar. Și punctează aici și experiența folositoare de mentorat, care i-a adus informații despre cultura olandeză și piața lor de muncă, l-a ajutat să devină mai încrezător în forțele proprii și să-și contureze așteptările profesionale.

„Este foarte important sa avem o rețea de suport ce ne poate ajuta atât cu sfaturi profesionale, cât și cu alte cunoștințe despre oamenii și despre mediul în care studiezi. Mi-a plăcut să împărtășesc impresii și păreri cu mentorul meu despre diferențele și similitudinile noastre culturale. Experiența academică este una desăvârșită, de la accesul la resurse de cercetare și implicarea profesorilor în crearea și oferirea de conținut de calitate și până la facilitățile universității și procedurile administrative clare”, povestește  Andrei. Acum lucrează în domeniul financiar și își dorește să continue pe acest traseu și să aplice la programul de Traineeship NN din Haga. În viitorul apropiat, Andrei vrea să integreze în parcursul lui profesional și partea de politici de mediu și sustenabilitate învățate în timpul facultății.

 

Tot cu o bursă Future Matters, și Laur Ciorobea studiază astăzi în Olanda, specializându-se în Management of Innovation la Rotterdam School of Management.Am aplicat la acest master pentru că studiile de licență în Management la Warwick Business School mi-au oferit o bază de cunoștințe solidă, însă generalistă, și am considerat că mi-ar fi utilă o experiență mai specializată în lumea startup-urilor și a inovației organizaționale”, explică Laur. Olanda i-a devenit dragă foarte repede, fiind atras nu doar de oameni și de arhitectură, dar și de modul de viață mult mai echilibrat decât cel din Marea Britanie. Mersul pe bicicletă a devenit și el un element nelipsit al vieții cotidiene.

Bursa Future Matters a fost un ajutor enorm, spune Laur, mai ales în contextul actual al pandemiei, pentru că i-a oferit mai multă siguranță financiară și susținerea pentru a se muta în Rotterdam pe perioada studiilor, pentru o relație mai apropiată cu școala și o colaborare mai bună cu studenții. „Recomand celor care aplică la studii în străinătate să își planifice din timp parcursul și opțiunile pentru burse și să aplice cu încredere. Astfel de burse există tocmai pentru a-i ajuta, iar procesul de aplicare pentru o bursă Future Matters este probabil cel mai direct și transparent pe care l-am parcurs vreodată”, povestește el.

În viitor, visează să pornească propriul business, dar drumul până acolo nu îi este încă foarte clar, așa că s-a orientat către Rotterdam pentru că acolo există o scenă bine dezvoltată pentru startup-uri și numeroase incubatoare, acceleratoare, programe guvernamentale și venture capital. Până atunci, „plănuiesc să lucrez fie în cadrul unui departament de inovație dintr-o multinațională, fie în consultanță sau într-un incubator/accelerator de startup-uri”, spune Laur.

 

Programul Future Matters face, așadar, experiența de studiu în Olanda mult mai accesibilă. Lansat în 2015 în 12 țări unde grupul NN își desfășoară activitatea, programul Future Matters a susţinut până acum 150 de studenți cu rezultate bune la învățătură, dintre care 40 numai în anul școlar 2020-2021. Și continuă să susțină și mai departe alți tineri în anul academic 2021-2022.

 

Bursele Future Matters sunt deschise tuturor studenților din România care sunt primii absolvenți de studii universitare din familia lor și care visează la un masterat în Olanda, dar au nevoie de susținere pentru a-și urma visul. Tinerii pot aplica aici, până pe 2 aprilie, având oportunitatea să beneficieze de suport financiar în valoare 5.000 de euro și de consiliere din partea specialiștilor NN pe tot parcursul programului de studii.

150 studenți

au beneficiat din 2015 până acum de o bursă Future Matters

2020-2021

40 studenți  beneficiază în anul școlar curent de o bursă Future Matters