Prima vizită la dentist poate fi un moment destul de înfricoșător pentru cei mici, motiv pentru care sigur te-ai întrebat cum să faci această experiență cât mai plăcută și fără stres pentru copilul tău. Este absolut normal ca micuțul tău să fie nervos sau temător, înainte de prima întâlnire cu dentistul. Vestea bună este că poți face multe, pentru a transforma această vizită într-o experiență pozitivă și plină de curaj. Descoperă, în continuare, mai multe detalii.
De ce este importantă vizita la dentistul pediatru
Conform Kids World Pediatric Dentistry, există mai multe motive pentru care vizita la dentistul pediatru este importantă. Iată câteva dintre ele:
- Îngrijire adecvată. Copiii, în special cei mici, nu știu încă să se îngrijească adecvat, motiv pentru care s-ar putea să nu-și perieze bine dinții. Chiar și cu ajutorul tău, pot exista anumite zone dentare în care periajul nu este realizat corespunzător. Din păcate, aceste locuri sunt predispuse la carii, deoarece placa bacteriană se poate acumula. Poate pare ciudat, dar și în cazul copiilor pot apărea depuneri de tartru în zone precum: fața internă a dinților de jos, fața exterioară a molarilor de sus, dinții înghesuiți. Pentru a preveni formarea lor, un dentist pediatru poate efectua curățări dentare de două ori pe an, pentru a îndepărta excesul de placă și tartru.
- Prevenție. Prin vizite periodice la dentistul pediatru, te asiguri că potenţialele probleme sunt detectate din timp, astfel încât să poată fi tratate mult mai uşor.
- Dezvoltarea unui obicei sănătos. Vizitele la stomatolog nu numai că îl ajută pe cel mic să întrețină sănătatea orală, dar îl învață și să aibă obiceiuri dentare sănătoase, pe care să le mențină pe viitor.
👉 Sănătatea orală nu ar trebui să fie singura prioritate pentru tine și cei dragi. Când te-ai gândit ultima dată la starea generală de sănătate a familiei tale? Chiar dacă sunteți sănătoși și nu cunoașteți eventuale probleme de sănătate, nu te-ai simți mai liniștit să știi că beneficiezi de protecție financiară în cazul unor afecțiuni mai serioase? Asigurarea de sanatate Premium Care Abroad de la NN oferă soluții reale pentru depășirea provocărilor financiare cu care vă puteți confrunta tu și familia ta, în cazul unei boli grave. De la suspiciune și până la diagnostic, suntem alături de tine pentru a primi cel mai potrivit tratament.
Când trebuie să aibă loc prima vizită la dentist a copilului
Acum știi cât de importante sunt vizitele periodice la un stomatolog pediatru, dar când trebuie să aibă loc prima vizită la dentist?
Ei bine, conform University of Rochester Medical Center, prima vizită la stomatolog a copilului ar trebui să aibă loc după vârsta de 1 an sau în decurs de 6 luni de la apariția primului dințișor.
Cum să-ți ajuți copilul să nu se teamă de dentistul pediatru
Chiar dacă îi explici celui mic importanța vizitelor la dentist, acestea pot fi înfricoșătoare pentru el, dar, cu puțină pregătire și câteva trucuri, le poți transforma într-o experiență pozitivă. Iată cum poți să-ți ajuți copilul să nu se teamă de prima vizită la dentist și de cele care urmează:
- Transformă pregătirea într-un joc. Poți folosi o păpușă sau un ursuleț de pluș și să te joci „de-a dentistul”, alături de cel mic. Arată-i cum va decurge consultația și fii tu „dentistul” pentru jucărie. Explică-i pas cu pas ce se întâmplă; astfel, copilul va înțelege mai bine și va vedea că nu e nimic de speriat. Apoi, îndeamnă-l și pe el să fie „dentistul” pentru jucărie și ajută-l să copieze activitățile pe care tu le-ai făcut anterior.
- Citește cărți despre prima vizită la dentist. Există multe cărți pentru copii, care povestesc despre vizitele la dentist. Citește-i povești care prezintă experiențe pozitive și distractive. Acestea îl vor ajuta să se acomodeze cu ideea și să înțeleagă că vizitele sunt necesare, pentru a avea dinți puternici.
- Oferă-i recompense mici. După fiecare vizită la dentist, răsplătește-l pe cel mic cu o mică atenție sau o activitate plăcută; astfel, va asocia vizita cu o experiență pozitivă.
Cum îngrijești dinții copilului înainte de a merge la dentistul pediatru
Înainte de vizita efectivă la dentistul pediatru, este suficient un periaj normal, însă este important ca cel mic să aibă o rutină de îngrijire orală pe termen lung. Iată cum o poți încuraja:
- Fii un exemplu. Copiii învață cel mai bine prin imitare. Dacă cel mic te va vedea că îți periezi dinții regulat și cu plăcere, va fi mai tentat să facă la fel. Ca să promovezi acest lucru, transformă periajul dinților într-o activitate de familie. Periați-vă dinții împreună, dimineața și seara.
- Folosește o pastă de dinți cu arome plăcute. Pasta de dinți poate juca un rol important în motivația celui mic de a-și peria dinții. Aromele de fructe pot transforma periajul într-o activitate plăcută și așteptată.
- Ajută-l să aleagă singur periuța de dinți. O periuță atractivă poate fi un motiv în plus pentru a se spăla pe dinți cu bucurie. Important aici este să te asiguri că periuța are peri moi și că este adecvată pentru vârsta sa.
👉Îngrijirea orală este doar o modalitate prin care poți să faci o prioritate din sănătatea ta și a celor dragi. Vrei să cunoști mai multe idei și metode ca să aplici în acest sens? Descoperă câteva exemple si metode practice care iti imbunatatesc calitatea vietii.
Aspecte la care să te gândești când alegi un dentist pediatru
Pentru ca prima vizită la dentist și celelalte care urmează să fie plăcute pentru cel mic și să contribuie în mod real la menținerea unei sănătăți bucale pe termen lung, există câteva aspecte la care să te gândești, atunci când alegi un dentist pediatru. Iată câteva întrebări care pot apărea:
- Cum să găsesc un dentist pediatru aproape de mine? Este recomandat ca stomatologul să aibă cabinet în proximitatea locuinței tale, astfel încât să nu pierdeți mult timp pe drum. Iar pentru a găsi un dentist pediatru în apropierea ta, poți începe prin a căuta online sau prin a solicita recomandări de la prieteni sau cunoștințe pe care le ai în zonă.
- Cum să aleg un dentist pediatru care să fie specializat în nevoile copilului meu? Verifică ce tipuri de certificări are dentistul pediatru pe care l-ai găsit. Întreabă despre abordările și tehnicile folosite, pentru a face vizitele mai confortabile și mai puțin stresante pentru cel mic.
- Cum aleg un dentist pediatru care să ofere servicii de urgență? Pentru mai multă siguranță, verifică dacă dentistul pediatru oferă și servicii de urgență. Este important să știi că poți să apelezi la cineva, în caz de nevoie, chiar și în afara orelor de program.
- Cum să aleg un dentist pediatru care să lucreze cu asigurarea de sănătate? Unele consultații și tratamente dentare sunt decontate integral de Casa de Asigurări de Sănătate, pentru copiii cu vârste de până la 18 ani. Totuși, pentru asta, asigură-te că dentistul ales colaborează cu CNAS și că poți să beneficiezi de acest avantaj.
Ce rol au asigurările de sănătate atunci când vorbim despre sănătatea orală
Așa cum am menționat anterior, asigurarea de sănătate în sistemul de stat decontează integral sumele necesare consultațiilor și tratamentelor dentare pentru copiii cu vârste de până la 18 ani. Totuși, pentru ca cel mic să beneficieze de toate aceste aspecte, trebuie să te adresezi medicului stomatolog ce are contract cu Casa de Asigurări de Sănătate și care poate acorda servicii gratuite, în limita plafonului lunar alocat.
În cazul în care plafonul pentru luna respectivă este epuizat, copilul este înscris pe o listă de așteptare.
Pentru adulți, suma decontată de CAS poate fi totală sau parțială, în funcție de procedura solicitată. De exemplu, tratamentul unei carii simple poate fi decontat total, în timp ce extracția dinților poate fi decontată parțial.
👉 Simți anumite simptome și crezi că ar putea fi provocate de unele afecțiuni ale cavității bucale sau de alte cauze? Nu mai aștepta până prinzi o programare la medic. Dacă ai asigurarea de sănătate NN, beneficiezi de serviciu de asistență medicală la distanță, care îți oferă consultații nelimitate la peste 25 de specialități medicale, interpretarea analizelor și a investigațiilor și eliberarea de prescripții medicale. Acest serviciu este disponibil și pentru copil, dar și pentru soț/soție, chiar dacă aceștia nu sunt asigurați.
Pe lângă acest beneficiu, o asigurare de sănătate NN îți oferă și:
- Protecție financiară pentru spitalizare și intervenții chirugicale în scopul tratării afecțiunilor cauzate de un accident sau de o îmbolnăvire.
- A doua opinie medicală.
- Prevenție opțională în clinicile private partenere NN.
- Acoperire suplimentară pentru cancer, arsuri și transplant.
👉 Află mai multe detalii aici: Asigurare medicala privata de sanatate pentru tine si familia ta
Telemedicină gratuită și nelimitată cu Asigurarea de Sănătate NN
Grija nu are limite. De asta Telemedicina este ne-li-mi-ta-tă în familie! Cei dragi se bucură de servicii gratuite de Telemedicină, incluse în Asigurarea ta de Sănătate.
În concluzie, cu puțină pregătire și înțelegere, poți transforma prima vizită la dentist pentru copilul tău într-o oportunitate de a construi încredere și de a învăța despre importanța îngrijirii dentare. Cu timpul, aceste vizite vor deveni o parte obișnuită a vieții și vor contribui la construirea unui zâmbet sănătos.
Sursă foto: Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock
Bibliografie:
Why Pediatric Dentistry is Important - Kids World Pediatric Dentistry (kidsworldpediatricdental.com), accesat în 07.08.2024;
A Child's First Dental Visit Fact Sheet - Health Encyclopedia - University of Rochester Medical Center, accesat în 07.08.2024.