Mergi la conţinutul principal

Orele suplimentare: cum se plătesc și tot ce trebuie să știe salariații

Financiar
tanara cu ochelari intr-un spatiu de birouri priveste pe geam si zambeste
tanara cu ochelari intr-un spatiu de birouri priveste pe geam si zambeste

Orele suplimentare pot aduce beneficii financiare și reprezintă o modalitate prin care salariații își suplimentează veniturile. Atunci când depui eforturi suplimentare la locul de muncă, este indicat să fii interesat de modul în care orele suplimentare sunt remunerate, să înțelegi condițiile în care se plătesc și să te asiguri că munca ta este apreciată la adevărata sa valoare. 

 

Descoperă, în continuare, o perspectivă detaliată asupra orelor suplimentare, a modului în care acestea sunt plătite, precum și a legii care le reglementează. 

 

Ce sunt orele suplimentare? 

Programul normal de lucru presupune 8 ore pe zi, respectiv 40 de ore pe săptămână, iar orele suplimentare reprezintă munca prestată la același angajator în afara acestui program. Acestea sunt calculate ca ore de muncă și trebuie plătite sau compensate prin acordarea de timp liber.

 

Câte ore se lucrează pe lună? În funcție de numărul de zile lucrătoare dintr-o lună, numărul de ore lucrătoare pe lună este în jur de 170, la care pot fi adăugate orele suplimentare.

 

De ce aleg salariații să lucreze ore suplimentare? 

Orele suplimentare se fac la solicitarea angajatorului și cu acordul angajatului. Salariații pot să opteze pentru realizarea orelor suplimentare pentru a-și completa veniturile lunare.

 

Totuși, este important să știi că lucrul pe termen lung, fără zile libere sau concedii, poate duce la epuizare, oboseală, stres și chiar la sindromul de burnout. De aceea, îți recomandăm să ții cont de importanța echilibrului dintre viața profesională și cea personală. Dacă întâmpini provocări în domeniul financiar, nu uita că, pe lângă venitul câștigat din orele suplimentare, există și alte alegeri sau schimbări pe care le poți face. 

 

Iată câteva soluții spre care te poți orienta pentru a-ți îmbunătăți relația cu banii: 

  • Creează-ți obiceiul de a ține evidența cheltuielilor tale. Notează-ți în fiecare lună care sunt cheltuielile tale, iar la final observă în ce investești cei mai mulți bani, cum poți diminua acele cheltuieli, ce abonamente poți renegocia sau la ce poți renunța. 
  • Fă-ți un plan pentru a-ți reduce datoriile treptat.
  • Participă la cursuri sau seminarii gratuite de educație financiară pentru a-ți îmbunătăți abilitățile în gestionarea banilor. 
  • Urmărește site-uri, antreprenori sau investitori care vin cu soluții concrete pentru gestionarea veniturilor.
  • Creează-ți un fond de economii. O soluție prin care poți compensa acei bani suplimentari, în timp ce îți protejezi sănătatea și echilibrul profesional-personal, o reprezintă crearea unei strategii de economisire. Descoperă planurile de economisire cu asigurare de viață
  • Poți lua în calcul inclusiv planurile de investiții. Dacă cochetezi cu această idee, dar nu știi exact de unde să începi, te poți orienta spre asigurările de viață care includ și componenta de investiții. Practic, investește în mod activ sume de bani pentru planurile tale, în timp ce beneficiezi de protecție prin intermediul unei asigurări de viață. Descoperă mai multe detalii despre planurile de investiții cu asigurare de viață.

 

Care este legea care reglementează orele suplimentare?  

 

tanara blonda creata zambeste

 

Conform Codului Muncii, munca suplimentară se efectuează doar cu acordul salariatului. Excepție vor face cazurile de forță majoră sau lucrările urgente ce au ca scop prevenirea producerii unor accidente sau remedierea consecințelor unui accident. 

 

👉 Uneori, incidentele produse la locul de muncă pot afecta angajații. De aceea, este important să cunoști care sunt îndatoririle angajatorului, dar și ale tale, ca angajat, în urma unui astfel de eveniment. Descoperă totul despre accidentul de muncă.

 

Numărul maxim de ore lucrate pe săptămână, incluzându-le pe cele suplimentare, nu poate depăși 48. Cu toate acestea, există excepții și urgențe, iar durata totală a timpului de lucru, incluzând orele suplimentare, poate să depășească 48 de ore pe săptămână, cu condiția ca media orelor de muncă efectuate pe parcursul ultimelor 4 luni să nu depășească această limită. 

 

În plus, este important de menționat faptul că, potrivit legii, tinerii cu vârsta sub 18 ani nu au permisiunea să presteze ore suplimentare. Aceeași regulă se aplică și pentru programul de lucru part-time, existând totuși excepțiile de lucrări urgente sau forță majoră. 

 

Plata orelor suplimentare

 

trei colegi de munca la birou se uita pe un raport

 

Probabil că te întrebi cu cât se plătesc orele suplimentare. Ei bine, de obicei, plata orelor suplimentare, conform Codului Muncii, se determină în urma unei negocieri și nu poate fi mai mică de 75% din venitul de bază de la momentul respectiv. Acest spor se aplică și în cazul muncii desfășurate în weekend sau în timpul sărbătorilor legale. 

 

Plata orelor lucrate în zilele de sărbători

Potrivit articolului 139 din Codul Muncii, zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: 

  • 1 și 2 ianuarie; 
  • 6 ianuarie - Botezul Domnului - Boboteaza; 
  • 7 ianuarie - Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul; 
  • 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române; 
  • Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui; 
  • Prima și a doua zi de Paști; 
  • 1 mai; 
  • 1 iunie; 
  • Prima și a doua zi de Rusalii; 
  • Adormirea Maicii Domnului; 
  • 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; 
  • 1 decembrie; 
  • Prima și a doua zi de Crăciun; 
  • Două zile libere sunt acordate pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, recunoscute oficial de către cultele religioase legale, cu excepția celor creștine, pentru membrii acestor comunități. 

 

Excepție fac situațiile în care desfășurarea activității nu poate fi întreruptă din cauza specificului activității, ceea ce înseamnă că angajații vor lucra și în aceste zile de sărbătoare legală. În acest caz, vor fi recompensați cu zile libere sau cu un spor la salariu ce nu poate să fie mai mic de 100% din salariul de bază. 

 

Plata orelor de weekend

În ceea ce privește weekendul, acesta ar trebui să fie liber, însă dacă nu se poate respecta această regulă, se vor alege alte două zile consecutive pentru repausul săptămânal.  

 

Sporul pentru zilele lucrate în weekend va fi stabilit de către angajator și poate fi sub formă de procent din salariul brut sau poate fi fix. În situații speciale, atunci când regula celor 48 de ore consecutive nu poate fi respectată, după o perioadă de activitate continuă, care nu depășește 14 zile calendaristice, zilele de repaus pot fi acordate cumulat, cu aprobarea inspectoratului teritorial de muncă și acordul sindicatului său sau al reprezentanților salariaților. În aceste situații, angajații au dreptul la dublul compensațiilor, deci un procent de 150%. 

 

Plata orelor lucrate pe timpul nopții

Conform Codului Muncii, Art. 125, orele lucrate între 22:00 și 06:00 se consideră a fi muncă de noapte, iar salariatul de noapte este cel care își desfășoară activitatea de noapte pentru minimum 3 ore din durata sa de lucru zilnică sau cel care își desfășoară activitatea în timpul nopții pentru cel puțin 30% din durata sa de lucru lunară. Tinerii care nu au împlinit 18 ani nu pot presta muncă pe timpul nopții, iar femeile gravide, lăuzele sau cele care alăptează nu pot fi obligate să lucreze pe timpul nopții, însă, dacă își dau acordul, o pot face. 

 

Angajații care lucrează pe timpul nopții beneficiază de reducerea programului de lucru cu o oră față de durata normală a zilei de muncă, pentru acele zile în care prestează cel puțin 3 ore de muncă de noapte, iar acest lucru nu trebuie să ducă la diminuarea salariului de bază. O altă variantă o reprezintă acordarea unui spor în cuantum de 25% din salariul de bază. 

 

Cum se poate obține o compensație pentru orele suplimentare?  

Conform prevederilor Codului Muncii, există două modalități prin care pot fi recompensate orele suplimentare. Preferabil, se acordă zile libere plătite în următoarele 60 de zile după prestarea lor. În situația în care această opțiune nu este fezabilă, angajatorul are obligația să ofere o compensație sub forma unui spor salarial, așa cum am menționat mai sus.

 

Prioritară este acordarea de timp liber plătit, având ca scop protejarea sănătății angajatului. Acest timp liber poate fi utilizat în decurs de 60 de zile, iar dacă nu este posibil se poate recurge la compensația financiară. 

 

Ce se întâmplă dacă angajatul refuză efectuarea orelor suplimentare?  

Munca suplimentară se efectuează doar cu acordul angajatului. Acest lucru înseamnă că el poate să refuze orele suplimentare de muncă, fără să fie sancționat. 

 

Ce se întâmplă dacă angajatorul refuză să plătească orele suplimentare? 

În cazul în care angajatorul nu respectă plata sau normele privind orele suplimentare, acesta se supune riscului de a primi amenzi, iar datoria ta, ca angajat, este de a informa autoritățile competente, respectiv Inspectoratul Teritorial de Muncă, cu privire la orele suplimentare neplătite. 

 

Neconformitatea angajatorului cu privire la prevederile referitoare la munca suplimentară este considerată o contravenție și este sancționată cu amenzi cuprinse între 1500 și 3000 de lei, indiferent de numărul de angajați implicați. 

 

Foarte important de reținut este faptul că în ceea ce privește compensarea orelor suplimentare, angajatul dispune doar de trei ani pentru a-și revendica drepturile. 

De asemenea, dacă ești forțat de către angajator să prestezi ore suplimentare deși nu există situații limită precum cele menționate anterior, poți sesiza acest lucru la ITM.

 

Cum se calculează orele suplimentare?

Pentru a afla cum se calculează plata orelor suplimentare, să luăm următorul exemplu: 

Un angajat cu salariu lunar de 3500 lei lucrează 15 ore suplimentare. Dacă acestea nu se vor compensa cu 15 ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice, atunci acesta va beneficia de un spor minim de 75% din venitul de bază, astfel: 

 

Calculator ore lucrate

  • Salariu: 3500 lei 
  • Zile lucrătoare în lună: 21 
  • Ore lucrate: 8 ore/zi*21 zile = 168 de ore 
  • Salariu/oră: 3500 lei/168 ore = 20,83 lei/oră 
  • Ore suplimentare lucrate: 15 ore * 20,83 lei/oră = 312.45 lei 
  • Spor conform CCM 75% din salariul de bază: 3500/168 ore*75%*15 ore = 234.37 lei 
  • Venit realizat lună: 3500 + 312,45 + 234,37 = 4046,82 lei 

 

👉 Atunci când calculează salariul, angajatorul ia în calcul și taxele pe care trebuie să le achite către stat. Descoperă ce este CAS și cum influențează parcursul financiar

 

Așadar, orele suplimentare sunt un aspect important al vieții profesionale, ce aduc un beneficiu financiar semnificativ, dar și provocări pentru echilibrul personal și profesional. De aceea, este esențial să fii bine informat asupra drepturilor pe care le ai și să acționezi în consecință.