Mergi la conţinutul principal

Gestionarea stresului la copii: sfaturi eficiente pentru părinți

Contează să fii bine
baiat consolat de tata
baiat consolat de tata

 

Stresul nu trebuie văzut ca o problemă fără rezolvare, ci mai degrabă ca o oportunitate de autocunoaștere și învățare. Chiar și copiii se pot confrunta cu diferite situații stresante în viața lor. Ca părinți, însă, putem găsi modalități concrete prin care să îi sprijinim și să îi învățăm să facă față acestor provocări. Descoperă în continuare tot ce trebuie să știi despre gestionarea stresului la copii.

Ce este stresul la copii și cum apare

Stresul, atât în cazul copiilor, cât și al adulților, poate fi definit ca reacție fizică, mintală și emoțională care apare în situații percepute de creier ca fiind dificile, amenințătoare sau copleșitoare. Aceste situații sunt prezentate în rândurile următoare. 

 

De ce se stresează copiii: factori care duc la apariția stresului în viața lor

 

Similar adulților, și copiii pot fi expuși diverșilor factori de stres. Pe lângă cei evidenți care constau în diverse experiențe traumatice, cum ar fi problemele serioase de sănătate, abuzul fizic sau emoțional, există și anumiți factori pe care odată ce îi conștientizăm, ca părinți, putem să îi gestionăm mai ușor în viața de zi cu zi:

 

  • Viața familială. Atunci când mediul de acasă este unul conflictual, plin de tensiuni, copiii se pot confrunta cu un nivel crescut de stres din cauza incertitudinii și a lipsei de sprijin emoțional pe care o resimt din partea părinților. De asemenea, și divorțul, separarea părinților sau pierderea unui membru al familiei pot cauza apariția unor sentimente de insecuritate și anxietate. 

 

👉 Află ce impact poate avea stresul asupra relațiilor de familie și cum apare.

 

Chiar și schimbările considerate pozitive, cum ar fi nașterea unui nou membru în familie, pot veni la pachet cu niveluri ridicate de stres pentru copii, deoarece implică ajustări și adaptări la noi circumstanțe și responsabilități.

 

  • Presiune academică. Volumul mare de teme, diferite competiții academice, precum și așteptările ridicate din partea profesorilor sau părinților pot crea și ele un nivel semnificativ de stres pentru copii. În astfel de situații, un copil poate simți presiunea de a fi cel mai bun și de a nu-și dezamăgi părinții și profesorii, toate acestea ducând la anxietate legată de performanță și autoevaluare negativă în cazul unui eșec.

 

👉 Relația dintre stres și performanță este foarte strânsă și se poate observa atât la școală, cât și la job. Descoperă mai multe despre cum afectează stresul performanța, din perspectivă neuroștiințifică.

 

  • Schimbări în mediul social. Pentru că în viață pot apărea tot felul de schimbări, de la mutarea într-un alt oraș, la începerea unei noi școli, acestea pot fi stresante pentru copii, chiar dacă au familia alături. Adaptarea la un mediu nou, interacțiunea cu noi colegi sau profesori și explorarea teritoriului necunoscut pot genera sentimente de anxietate și nesiguranță în rândul copiilor.

Semne ale stresului la copii

Factorii menționați anterior pot avea efecte diferite pentru copii deoarece fiecare dintre ei are propriile sale resurse interne și mecanisme de adaptare. În timp ce unii copii pot reacționa mai sensibil la situațiile de mai sus, alții le pot gestiona mai ușor. Indiferent de situație, în gestionarea stresului la copii, este important să fii atent la semnele subtile de stres ale copilului tău pentru a-i putea fi alături în momentele dificile.

 

Iată câteva semne la care să fii atent:

 

  • Schimbările în comportamentul alimentar, precum pierderea sau creșterea subită a apetitului, pot fi un indicator al stresului. Acest semn vine ca răspuns la eliberarea hormonilor de stres, cum ar fi cortizolul, care pot suprima sau stimula pofta de mâncare.
  • Tulburările de somn, ce constau în trezirea frecventă în timpul nopții sau apariția coșmarurilor, precum și problemele de concentrare pe parcursul zilei pot indica stresul. Toate acestea pot reprezenta o reacție a sistemului nervos simpatic, care, în situații de stres considerate amenințătoare, pregătește organismul pentru luptă sau fugă.
  • Schimbări în comportamentul emoțional. Atunci când copiii sunt mereu iritabili, supărați sau sensibili la diverși stimuli din jur, acest lucru poate indica un nivel crescut de stres.
  • Simptomele fizice, precum dureri de cap constante sau durerile de stomac, pot fi și ele asociate cu stresul excesiv.
  • Izolare socială. Atunci când copiii evită activitățile sociale sau interacțiunea cu prietenii și familia, acest lucru poate fi un indicator al stresului.

 

👉 Dacă te pregătești de venirea unui copil pe lume și ai ajuns la acest articol, înseamnă că ai început să te documentezi despre cum va fi următoarea perioadă din viața ta. De aceea, credem că ți-ar fi util și următorul articol despre indemnizația pentru creșterea copilului și actele de care ai nevoie pentru a obține.



Ce poți face tu, ca părinte, pentru minimizarea stresului copilului tău

 

doua maini impreuna

 

Pe lângă tehnicile de gestionare a stresului la copii pe care ți le prezentăm în ultima parte a articolului, există, înainte de toate, câteva bune practici pe care le poți implementa tu, ca părinte, în comportamentul pe care îl ai față de copilul tău.

 

De exemplu, pentru combaterea stresului academic, încurajează-l pe copil să depună eforturile necesare și să-și facă temele cu regularitate, dar fii și deschis la dialog despre dificultățile și provocările pe care le întâmpină, încurajând un echilibru între efort și relaxare. Învață-l că greșelile sunt normale și că este un copil competent care merită apreciere chiar și atunci când nu câștigă locul întâi într-o competiție academică.

 

👉 O altă soluție pe care o poți adopta pentru a-ți susține copilul în reușitele pe termen lung, fără să pui vreo presiune asupra lui, este planul Academica de la NN. Acesta îți permite să economisești pentru planurile academice ale copilului, până când va împlini 18 ani. La această vârstă, poate folosi economiile acumulate pentru îndeplinirea propriilor obiective. În cazul în care, între timp, apare o situație neprevăzută care te împiedică să-i mai fii alături celui mic, NN preia plata primelor și, pe lângă asta, copilul tău primește suma asigurată în caz de deces.

 

În ceea ce priveşte minimizarea stresului cauzat de situaţia familială, este important să fii un model de gestionare a stresului și conflictelor pentru copilul tău. Ca să poți face acest lucru, trebuie, în primul rând, ca tu să fii bine și să fii un părinte responsabil atât în ceea ce privește gestionarea emoțiilor, cât și a resurselor financiare, deoarece reprezintă doi dintre principalii factori care duc la neînțelegeri.

 

Așadar, pentru gestionarea stresului la copii, evită certurile și discuțiile tensionate în fața copilului și încearcă să transmiți un sentiment de calm și încredere în situațiile dificile. De asemenea, construiește-ți un buget lunar care să fie sustenabil și care să acopere toate nevoile familiei. Fiind organizat și având un control asupra situației financiare, vei reduce stresul legat de griji financiare și vei putea să te concentrezi mai mult pe nevoile și bunăstarea copilului tău.

 

👉 Pe lângă un plan financiar pe care să-l urmezi lună de lună, pentru un plus de liniște poți să apelezi la un plan de investiții pentru copii care, pe lângă profitul viitor obținut din investiții, îți oferă și o protecție în prezent prin intermediul asigurării de viață.

Gestionarea stresului la copii: cum îți înveți copilul să gestioneze mai bine stresul

 

Indiferent de practicile pe care le adopți în comportamentul pe care îl ai față de copilul tău, este imposibil să ții stresul departe în totalitate. 

 

Astfel, atunci când observi diverse semne în comportamentul copilului tău, cu siguranță primul instinct pe care îl ai ca părinte este de a acționa pentru gestionarea stresului la copii. Totuși, este important să știi că gestionarea stresului la copii este o muncă de echipă între tine și cel mic. De aceea, pentru a-ți ajuta copilul să gestioneze mai bine stresul, este esențial, înainte de toate, să îl ajuți să conștientizeze faptul că este stresat. Altfel, dacă micuțul tău nu conștientizează starea de fapt, de ce ar vrea să schimbe ceva? 

 

În acest sens, comunicarea este cheia. Discuțiile deschise care includ întrebări precum „Ce emoții trăiești?” sau „Ce simți în corp atunci când…?” pot fi primii pași către rezolvarea problemei.

 

Mai apoi, poți să-l înveți și să practicați împreună câteva modalități eficiente de gestionare a stresului la copii, precum cele de mai jos.

  • Tehnici de relaxare pentru copii, precum respirația profundă și conștientă care presupune inhalarea profundă și expirarea lentă a aerului și care poate calma sistemul nervos.
  • Mișcare și activități de relaxare pentru copii. Acestea sunt alte modalități excelente de a elibera tensiunea acumulată și de a stimula eliberarea de endorfine – substanțe chimice care induc starea de bine în creier. Chiar dacă ai un program încărcat, încearcă să-ți faci timp câteva zile pe săptămână să alergi sau să te plimbi alături de copilul tău. Astfel, pe lângă beneficiile activității fizice în sine, veți avea și mai mult timp să petreceți împreună și să povestiți experiențele cu care v-ați întâlnit peste zi.
  • Activitățile creative, cum ar fi desenul sau pictura, pot fi, de asemenea, modalități excelente prin care copiii își pot exprima emoțiile și se pot relaxa. Aceste activități le oferă o modalitate de a combate sentimentul de anxietate și de a se conecta cu latura lor artistică, în timp ce dau frâu imaginației.

 

Totuși, în cazul în care simți să metodele pe care le încerci nu par să îți ofere rezultatele dorite, iar stresul devine copleșitor sau persistent, este recomandat să ceri ajutorul unui psiholog sau terapeut specializat în lucrul cu copiii pentru a vă oferi ție și copilului tău sprijinul și îndrumarea de care aveți nevoie.

 

Concluzionând, este important ca părinte să ai un comportament proactiv de gestionare a stresului la copii, dar și să îl înveți să practice anumite metode eficiente în acest sens. Folosește informațiile din acest articol și pregătește-ți copilul să facă față provocărilor vieții cu încredere în forțele proprii și determinare.

 

Sursă foto: Shutterstock, Shutterstock.